Drumul său începe firesc, în satul natal, unde urmează școala primară, apoi Seminarul Central din București. Încă din tinerețe se conturează un spirit viu, deschis, atras nu doar de teologie, ci și de cultură în sens larg. În anii studenției, la Cluj, urmează în paralel cursurile Facultății de Medicină și ale Conservatorului de Muzică, fără a abandona însă studiile teologice, pe care le va continua la București și Sibiu, obținând licența în anul 1948.
Momentul decisiv al vieții sale vine în anul 1942, când este tuns în monahism la Mănăstirea Antim din București, primind numele Bartolomeu. În același an este hirotonit ierodiacon, iar începutul slujirii îl găsește la mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș.
Anii tinereții sunt marcați și de implicare civică și curaj. În iunie 1946, ca președinte al Centrului studențesc „Petru Maior” din Cluj, conduce mișcarea studențească anticomunistă și antirevizionistă – un gest care îi va atrage, mai târziu, represiunile regimului.
După o perioadă în care îndeplinește diferite responsabilități în Biserică – stareț la Mănăstirea Toplița, inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc, implicat în activitatea misionară și socială a clerului – urmează anii grei ai detenției. În 1958 este arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Va trece prin închisorile de la Jilava, Pitești și Aiud, fiind eliberat în 1964, odată cu amnistia deținuților politici.
După eliberare, între anii 1965 și 1976, își desfășoară activitatea în Statele Unite ale Americii, în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America și Canada. Aici susține conferințe în marile centre ortodoxe și participă la dialoguri și întâlniri internaționale, reprezentând Biserica Ortodoxă Română în Egipt, Etiopia și India. În această perioadă este hirotonit ieromonah și primește rangul de arhimandrit.
Revenirea în țară, în 1976, deschide o nouă etapă. Devine director al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, iar din 1982 se retrage la Mănăstirea Văratec. Aici începe una dintre cele mai importante lucrări ale vieții sale: revizuirea și diortosirea Sfintei Scripturi, un efort de peste un deceniu, pe care îl va numi, cu sinceritate, „muncă de ocnaș”.
După căderea regimului comunist, vocația sa pastorală se împlinește pe deplin. În 21 ianuarie 1993 este ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, iar la 7 februarie este instalat la Cluj-Napoca. În 2006, odată cu ridicarea arhiepiscopiei la rang de mitropolie, devine Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, fiind întronizat în ziua Bunei Vestiri.
Din această poziție, devine o voce puternică și lucidă în spațiul public. Predicile sale, uneori incomode, dar întotdeauna sincere, au atins teme sensibile: corupția, degradarea morală, pericolele care amenință societatea contemporană. A vorbit despre responsabilitatea fiecăruia de a păstra „această grădină a Maicii Domnului, care se cheamă România” și a atras atenția asupra derivelor care pot afecta sufletul unei națiuni.
În paralel cu slujirea arhierească, Mitropolitul Bartolomeu a desfășurat o impresionantă activitate literară. Debutul său poetic datează încă din 1935, iar de-a lungul timpului a publicat lucrări de poezie, dramaturgie, eseu și memorialistică, devenind membru al Uniunii Scriitorilor din România în 1978.
Opera sa literară este vastă și diversă: de la poemele dramatice „Miorița”, „Meșterul Manole”, „Steaua Zimbrului” sau „Du-te vreme, vino vreme!”, la volumele de versuri „Geneze” și „File de acatist”, până la lucrări de proză și memorialistică, precum „Rotonda plopilor aprinși” sau „Amintirile peregrinului apter”.
În același timp, contribuția sa teologică este de o importanță deosebită. A publicat versiuni revizuite și comentate ale unor cărți fundamentale ale Sfintei Scripturi – Noul Testament, Pentateuhul, Psalmi, cărțile profetice – culminând cu ediția jubiliară a Bibliei din anul 2001, diortosită și adnotată de el.
Pentru întreaga sa activitate, a primit numeroase distincții și premii, fiind recunoscut atât în plan eclezial, cât și cultural. În anul 2010, a devenit membru de onoare al Academiei Române.
Ultimii ani ai vieții i-au fost marcați de suferință, dar și de aceeași claritate a gândului și a mărturisirii. În testamentul său, a lăsat drepturile de autor și bunurile sale Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, pentru a sprijini tinerii merituoși, dar lipsiți de posibilități. „Singura mea avere sunt biblioteca și manuscrisele”, mărturisea el, cu simplitate.
A trecut la Domnul în 31 ianuarie 2011 și odihnește în cripta ierarhilor din Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Astăzi, la 105 ani de la naștere, Mitropolitul Bartolomeu Anania rămâne mai mult decât o figură istorică. Rămâne un reper de verticalitate, de curaj și de profunzime.