3.9 C
București
4 decembrie, 2024

1.000 de zile de război la graniţa noastră

Marţi se împlinesc 1.000 de zile de la declanşarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Pierderile în armata rusă depăşesc 700.000 militari (morţi şi răniţi), sunt multe victime şi de partea Ucrainei, dar puţine semne că acest conflict ar putea înceta în viitorul apropiat.

Este cel mai devastator război din Europa după a doua conflagraţie mondială, care a dus la peste 10 milioane de refugiaţi, relatează Monitorul Apărării.

Statele Unite sunt văzute ca un jucător important în acest conflict, mai ales că Donald Trump a promis că va încheia războiul într-o zi, dar fără să spună cum. Şi Zelenski a dat de înţeles la finalul săptămânii trecute că este dispus să negocieze pacea în timpul anului 2025, dar nu a precizat dacă va ceda şi teritorii.

„Condiţiile pentru încheierea războiului implică retragerea completă a tuturor trupelor ucrainene din Republicile Populare Doneţk şi Lugansk, regiunile Zaporojie şi Herson. Există şi alte condiţii, dar toate acestea sunt subiecte pentru o analiză destul de detaliată în timpul unor posibile eforturi comune,” preciza Putin la întâlnirea cu premierul Ungariei, Viktor Orban.

Linia frontului de 1.300 de km a fost prea puţin modificată în ultimul an, excepţie făcând incursiunea Ucrainei în regiunea rusă Kursk. Pierderile Rusiei se ridică la peste 700.000 militari (morţi şi răniţi). Sunt peste 60.000 de morţi documentaţi din anunţurile ceremoniilor funerare din presa rusă, conform BBC Rusia şi Meduza.

Rusia a cucerit 20% din teritoriul Ucrainei în total, dar în 2024 a cucerit doar 2.455 km pătraţi, aproximativ 1% din teritoriul Ucrainei.

Conform ONU, 6,7 milioane de ucraineni s-au refugiat în alte ţări, iar 4 milioane în interiorul ţării, în timp ce 12.000 civili ucraineni au fost ucişi în bombardamentele ruseşti.

Rusia a început războiul cu peste 200.000 militari, nu avea nicio şansă să câştige. În acest moment, 700.000 militari ruşi luptă în Ucraina, conform unei declaraţii a lui Putin. Rusia şi Coreea de Nord au semnat un tratat militar de colaborare, 10.000 de militari nord coreeni luptă acum de partea Rusiei.

Pentru a speria Occidentul, Putin a schimbat strategia de folosire a armelor nucleare: Rusia va folosi arme nucleare dacă va fi lovită cu rachete convenţionale şi Moscova va considera orice atac asupra sa susţinut de o putere nucleară drept un atac comun.

Capacitatea de producţie în domeniul Apărării a Ucrainei a crescut de la 1 miliard de dolari în 2022 la 20 de miliarde de dolari în 2024.

Războiul din Ucraina s-a transformat într-un conflict al dronelor. În Ucraina au apărut 800 de companii noi în domeniul de apărare, majoritatea construiesc drone. În 2024, Armata Ucrainei a primit peste 1 milion de drone FPV. Rusia s-a adaptat la războiul dronelor, în octombrie a folosit peste 6.000 drone Shahed-136 (Geran-2) şi 100.000 drone FPV şi kamikaze.

SUA au livrat Ucrainei armament de peste 64 miliarde dolari, statele UE au livrat ajutoare militare şi financiare de peste 122 miliarde euro (61,5 mld euro financiar, umanitar, 43,5 mld euro militar, 17 mld euro refugiaţi)

Între timp, Europa se pregăteşte de război: Polonia şi statele baltice construiesc linii defensive la graniţa cu Rusia şi Belarus. Franţa şi Germania au planuri de înarmare de 100 miliarde euro. Polonia va avea în 2023 cea mai puternică Forţă Terestră din Europa, cu 300.000 de militari

Războiul de la graniţa noastră a arătat că România nu e pregătită de conflict. De la începutul agresiunii Rusiei în Ucraina, România nu a atins în niciun an 2% din PIB pentru apărare (1,7% din 2% în 2022 şi 1,6% din 2,5% în 2023), numărul de militari a scăzut la 60.000, nu există o rezervă instruită şi dotată, nu avem trupe teritoriale, nu avem o strategie eficientă de apărare, nu avem o flotă cu nave de luptă moderne, nu avem o strategie de folosire a dronelor. Dronele ruseşti violează spaţiul aerian al României, fără a le putea doborî.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

astăzi, 07:38

astăzi, 07:35

astăzi, 07:32

ieri, 07:47

duminică, 08:00

sâmbătă, 14:20

astăzi, 07:21

astăzi, 07:12

ieri, 20:18

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/1-000-de-zile-de-razboi-la-granita-noastra-22563055

Ultimă oră

Același autor