5 C
București
24 noiembrie, 2024

06.10.2024 11:00

COD GALBEN

Cod Galben de ploi: zonele vizate. Prognoza specială pentru București. Mihai Huștiu: Vremea se răcește!

ANM a emis un Cod Galben de ploi.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod Galben de averse însemnate cantitativ. Astfel, ANM anunță că începând de astăzi de la ora 10:00 până mâine, 7 octombrie, ora 8:00, în Dobrogea, nordul și nord-estul Munteniei, vestul, centrul și sudul Moldovei și sud-estul extrem al Transilvaniei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, izolat însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă vor fi local de 20…30 l/mp și izolat de peste 35…40 l/mp.

Meteorologul Mihai Huștiu: De marți încolo temperaturile încep să crească

Mihai Huștiu, meteorolog de serviciu la ANM, a venit cu mai multe detalii în acest sens, în cadrul unei intervenții telefonice la Antena 3 CNN.

„Acum la ora 10:00 atenționarea meteorologică a fost actualizată, într-adevăr, prelungită până luni dimineață și restrânsă la mai puține județe din țară, respectiv partea centrală și sudică a Moldovei, nord-estul Munteniei și Dobrogea. Practic aria ploilor este în restrângere, dar ploile persistă pe partea de est și sud-est a țării și în următoarele 24 de ore, de aceea Administrația Națională de Meteorologie a prelungit atenționarea meteorologică. În zonele pe care le-am menționat sunt așteptate ploi în continuare și cantități de apă undeva la 15-25 de litri pe metru pătrat și izolat să avem undeva la 35-40 de litri pe metru pătrat. Potențialul de instabilitate este mai redus, așa că ploile sunt mai liniștite, dar prin acumulare ne așteptăm să fie aceste cantități în partea de est și sud-est a țării. În rest, ploi puține astăzi, se restrâng, doar izolat să mai fie ploi.

Trebuie să menționez faptul că vremea se răcește. Sub aspect termic astăzi și în partea de sud-est temperaturile sunt în scădere. Dacă ieri au fost până la 29 de grade în Dobrogea, astăzi avem cel mult 23 poate 24 de grade prin partea sudică și sud-estică a țării, iar mâine contăm pe o vreme în ameliorare sub aspectul ploilor, o vreme ce devine treptat în general frumoasă. Mai plouă și mâine, dar pe arii restrânse, prin nordul, centrul, estul și sud-estul țării, iar temperaturile sunt cumva în limite normale, și mâine temperaturi între 16 și 24 de grade. De marți încolo temperaturile încep să crească și ajungem din nou la o vreme mai caldă față normal. Undeva de joi sau vineri temperaturile din nou vor fi de 27-28 de grade. Sunt valori termice cu 6-7 grade mai ridicate față de normal, cu alte cuvinte avem parte de alternanțe termice”, a declarat Mihai Huștiu.

Prognoza meteo specială pentru București

Totodată, ANM a prezentat și prognoza specială pentru București, pentru intervalul 06.10.2024, ora 10:00 – 07.10.2024, ora 08:00.

Vremea se va răci față de ziua precedentă. Cerul va avea înnorări și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

06 oct 2024, 12:29

Sursa: https://www.dcnews.ro/cod-galben-de-ploi-zonele-vizate-prognoza-speciala-pentru-bucuresti-mihai-hustiu-vremea-se-raceste_973948.html

Ultimă oră

Același autor

06 oct 2024, 17:24

06.10.2024 15:28

06.10.2024 12:19

05.10.2024 21:21